Cuvantul lui Zor Alef catre elev(om obisnuit)

(на румынском)

Nimic nu e mai scump ca omul. Si Sufletul omenesc este cel mai inalt pretuit lucru si cea mai frumoasa opera a Artei Divine. Orice Suflet murdar, pacatos, nefericit si ratacit e mai de pret decat toate operele celor mai mari pictori, deoarece nici un pictor nu e capabil sa creeze o materie vie, sa „sufle in fata ei respiratia vietii si sa o faca suflet viu“; pentru ca acest suflet l-a lipit insusi Dumnezeu, si acesta este Spiritul lui si Cuvantul lui inca mai framanta in el, amintind de Chipul uitat si Asemanare, despre Edenul pierdut.
Intoarce-te, intoarce-te , Suflete, in casa ta parasita! Ce-ti incurca tie, ce te ingreueaza? Nu lanturile acelea, cu care te-ai incurcat singur, care ti-au frant aripile tale eterice, cu care esti priponit de pamant si de timpul necrutator...
Nenorocire, nenorocire tie, Suflete! Viacuri nenumarate te vei roti
asa, blestemand Libertatea ta si nemurirea ta. Cu ce am gresit noi asa impotriva Domnului, ca din Libertate am scobit noua lanturi rusinoase, iar nemurirea a devenit biciul nostru?

Noi urmarim scopuri amagitoare: formam iluzii si gonim dupa ele-si ne doare, cand in fata ochilor nostri ele devin praf de nimic; dar noi nu vedem, ca demult suntem pierduti in timp si spatiu si ca suntem
fara speranta singuratici, sau ne-am intors de la Intelepciune, Cunostinta si Dragoste Dumnezeiasca. Realizarea durerii noastre o face realitate. Intelegerea durerii mareste suferinta, dar da si posibilitatea vindecarii ei.
Atunci nu este timpul sa recunoastem, ca noi toti suntem demult si greu bolnavi, ori nu suntem in stare sa ne iubim unul pe altul asa, cum ne-a dictat Tatal nostru; noi nu auzim de acum Muzica cereasca si nu vedem acea lumina divina, care ne inconjoara mereu. Noi am uitat Calea, am pierdut Faclia; noi suntem surzi si nu auzim ciinii, care latra din urma noastra; suntem fara simtire, deaceea nu simtim si nu intelegem muscaturile Destinului; suntem orbi si deaceea ne uitam acolo, unde efectiv nu este nimic...
Dar rasplata pentru orbire - PRAPASTIA si crocodilul, care ne asteapta in ea.
Atunci sa ne oprim; sa ne cerem iertare; sa ridicam faclia.
Inainte - ca o ramura importanta a vietii in Cale - pe multi i-i asteapta intrarea in corpul Scolii si inceputul invataturii constiente.
Calea Cunoasterii e lunga si grea. Aurul ei este ascuns pana la un timp si va straluci doar atunci, cand se vor deschide ochii vostri spirituali; iar acel, ce cauta stralucire exterioara-nu va gasi in Cale nimic. Ca sa faci aur-trebuie sa ai aur.
Cautati in intelepciune-intelepciunea insasi, dar nu puterea, pe care o da ea asupra sufletelor oamenilor si circumstantelor vietii.
Cand se indeplinesc dorintele voastre, aceasta e bine, desigur. Dar daca vreodata veti poseda puterea de realizare adevarata, veti intelege, ca posibilitatea de a realiza dorintele voastre - este obositoare si de speriat si pentru un Om reincarnat fizic - aceasta este mai degraba un blestem, decat binecuvantare...
Deaceea va spun voua, ca orice bine, care ni se da noua in materie, trebuie sa fie nascut din aur interior; numai in acest caz este rasplatit si meritat. Altfel, cand va trebui sa va intoarceti in casa Tatalui si Ingerul Sabiei Arzatoare –Samoel- va va intreba:“Ai meritat tu oare, ai rasplatit tu acel bine, care ti-a fost eliberat tie de Domnul“, – voi nu veti avea ce sa raspundeti. Vor seca cuvintele si se va cobori privirea, si Roata Vesniciei va va primi din nou in rotirea sa fara de sfarsit. Dar sa nu se intample cu voi aceasta!
Dar sa rasplatiti voi de o suta de ori, sa intoarceti Domnului pentru
Iubirea lui si pentru acele daruri, pe care El, cu marinimie, vi le elibereaza voua.
Este adevarat, ca invatatura spirituala este cea mai inalta forma de multumire, ori ea invata, cum sa raspundem la Iubirea Dumnezeiasca, cum sa faci primul pas mic, dar neaparat important
In intampinarea Tatalui. A face acel pas-inseamna sa te pornesti la Cale.

Nu te teme de Calea aceasta; dar fereste-te de pasul nesigur si cuvantul neatent, pentru ca atunci va vor deveni dusmani cuvintele voastre, si pietrele aruncate se vor intoarce impotriva voastra. Blajini sunt cei, care sunt pe Cale, deoarece ei s-au apropiat de portile Imparatiei Dumnezeiesti.
Eu sunt fratele vostru - care a trecut in Cale putin mai inainte, a vazut mai multa suferinta omeneasca si cunoscand drumul, - pana la acea Flacara Mareata, pe care voi o numiti“ SFARSITUL“. Si eu sunt trimis de Dumnezei, sa slujesc si sa nu am odihna pana atunci, pana cand este Sufletul omenesc si este durerea , ce traieste in el...Asa este Calea Conoasterii: daca ea este adevarata si vine de la Creator, intotdeauna - pentru salvarea omenirii-ea slujeste suferintei si primeste orice durere si spala picioarele necunoasterii.
Dragi cautatori, nazuitori, candudati in noua formatiune a Scolii, - eu cred, ca aici voi veti gasi prieteni intelepti, dar si frati si surori, gata sa primeasca orice durere a voastra si nazuinta catre cunoastere; sa va ajute cu cuvantul, cu fapta sau pur si simplu cu Dragoste tacuta.
Eliberati-va de frica, stereotipuri si limite amagitioare. Si daca va
indoiti: sa pasiti in Cale sau-nu, intrebati-va „EU“-l vostru interior, care este o particica al primului Nume al Domnului: EH-IAH, sau EU SUNT.
Deci asa: cand incepeti a FI, cuvintele Constiintei vor deveni unicele cuvinte, pe care le veti vorbi lumii inconjuratoare.
Pitagor a profetat:“ Cel ce nu crede in zei! Constiinta ta va fi unica ta Divinitate!
Constiinta vorbeste, chiar si atunci cand nu o intreaba; cu atat mai mult ea nu va ramane tacuta, cand totusi o vor intreba... Si daca Constiinta voastra va tacea si nu va va arata voua spre aceasta Cale – inseamna ca nu sunteti inca pregatit.
De aceasta si conduceti-va.